Adevaruri incredibile despre daunatori
Zece adevăruri incredibile despre dăunători
1. Furnicile iubesc o masă distinsă:


![]()
![]()
Exista o anumită specie de furnici cărora le plac mesele bine pregătite: furnica din specia Dalmatie îşi mestecă mâncarea dorită în bucăţele foarte mici după care le lasă pe o suprafaţă fierbinte pentru ca acestea să se coacă la soare.
2. Cârtiţa şobolan este imună la durere:

În ciuda aparenţelor, cărtiţa şobolan nu este chiar o cârtiţă dar are şi ea câteva trucuri. Pe lângă faptul că este singurul mamifer cu sânge rece, cercetările recente au adus la iveală faptul că sunt imune la durerea asociată acidului.
3.Gândacii de bucătărie se regenerează:
![]()
Ca şi în cazul altor insecte, multe din ţesuturile gândacului de bucătărie se pot regenera, acestea incluzând ochi, antene, chelicere şi părţi ale exoscheletului-toate acestea regenerându-se în cursul ciclurilor de năpârlire. Gândacul de bucătărie are, în special, picioare flexibile care, ca şi în cazul cozii unei şopârle, se pot rupe ca mecanism de apărare în cazul unui atac. Ca urmare, gândacul are posibilitatea să îşi prelungească ciclul de năpârlire până îi vor creşte la loc picioarele.
4. Super-şobolanii:
![]()
Şobolanii au resurse incredibile. Ei pot înota în sus într-un tub în formă de U cu un diametru între 3 şi 10 cm, pot călători mii de kilometri, pot sări aproape 1 m în înălţime şi peste 1 m în lungime(din poziţia de repaus), pot săpa până la 1 m adâncime, pot mesteca sticlă, blocuri de zgură, aluminiu şi alte metale şi pot înota aproape 1 km în larg. Şobolanii au un sistem reproductiv similar cu al şoarecilor dar mult mai puternic. Mai mult, ei au dinţi incisivi care cresc continuu şi care, dacă nu ar fi erodaţi prin roadere ar putea creşte atât de mult încât ar duce la moartea rozătorului.
5. Şoarecii –în jur de 3000 de pui într-un an:
![]()
Şoarecii au un sistem reproducător extreme de eficient. Femelele au o perioadă reproductivă ce ţine între 4 şi 6 zile(devine mai scurtă când sunt expuse masculilor) şi o perioadă de gestaţie de 3 săptămâni. Cei 3-14 pui care se vor naşte vor fi capabili să se reproducă după numai 5 săptămâni. Aceasta înseamnă că populaţiile de şoareci se pot atinge un număr foarte mare foarte rapid. O singură pereche de şoareci poate avea până la 3000 de pui în doar un an deşi, în sălbăticie, această creştere este restricţionată de prădători şi resurse scăzute de hrană. Dar în case, aceste restricţii nu există, ceea ce duce la o infestare masivă într-un timp foarte scurt.
6. Cel mai mortal păianjen din lume este şi cel mai agresiv:

Păianjenii au o reputaţie negativă în multe culturi şi, în unele ţări, aceasta este bine meritată. Păianjenul vagabond Brazilian este cel mai mortal păianjen al lumii dar şi cel mai agresiv. Cu alte cuvinte, dacă ar vrea, nu s-ar gândi de două ori dacă să atace şi să ucidă. Un pahar din veninul său ar fi suficient pentru a omorî 57 milioane de şoareci.
7. Viespea parazită stăpâneşte controlul minţii:

Cu toţii credem că viespile sunt malefice, nu? Să luăm, de exemplu, viespea Hymenoepimecis argyraphaga. Ea poate paraliza un păianjen atât timp cat are nevoie pentru a-şi injecta ouăle în abdomenul său. Din ou va ieşi o larvă care va suge sângele păianjenului din interior. Păianjenul va trăi fără a observa nimic între 1 şi 2 săptămâni. Când larva este pregătită, va injecta păianjenul cu o substanţă chimică care îl va programa să creeze o pânză diferită de cele create de el până atunci. După ce va construi pânza, păianjenul va zace fără mişcare în centrul pânzei până când viespea îl va omorî şi se va hrăni cu el. Viespea va ţese apoi un cocon care să atârne de pânza specială, cocon din care din care se va transforma în pupă şi va pleca să se împerecheze.
8. Molia foloseşte un văl de otravă in timpul imperecherii :

Moliile sunt cel mai vulnerabile când se împerechează. Molia viespe cu corpul stacojiu a găsit o metodă ingenioasă de a se proteja pe el şi pe partenera sa în timpul ritualului de împerechere. Masculul îşi acoperă partenera cu un văl otrăvitor care ţine pradatorii la distanţă. Otrava este colectatată de la o plantă şi purtată într-o cavitate specială. Cu puţin timp înainte de a începe împrecherea şi încă 9 ore, masculul va împrăştia otrava ca pe confetti creând echivalentul unui câmp de forţă în jurul lor. Femela va folosi apoi aceeaşi tehincă pentru a proteja ouăle.
9. Puricii sar de 150 de ori propria lungime:
![]()
Aţi auzit-o şi înainte dar merită reamintite calităţile atletice ale puricelui. Poate sări peste 17 cm în înălţime şi 33 cm în lungime- ceea ce reprezintă de 150 de ori mai mult decât propria sa lungime. Pentru oameni este echivalentul unei sărituri peste cel mai înalt zgârie nori din Dubai. Săritura este realizată cu o acceleraţie de 50 de ori mai mare decât a unei navete spaţiale. Dacă oamenii ar putea sări atât de mult, ar avea nevoie de o carcasă specială pentru a supravieţui impactului aterizării.
10.Revenirea plosnitelor de pat:
![]()
Ploşniţa de pat (Cimex lectularius) are o revenire masivă în lume, mai ales în ţările dezvoltate unde a fost absentă peste jumătate de secol. Creşterea populaţiei de ploşniţe de pat nu a fost explicată pe deplin. Experţii sunt însă siguri că această problemă care a existat încă din timpul Greciei Antice şi care a fost eradicată în ultimul secol, s-a întors cu gândul de răzbunare. Creşterea populaţiei este dramatică atât în SUA cât şi în Marea Britanie.
sursa: http://www.rentokil.com