Ca si ceilalti pomi fructiferi, marul cade adesea prada bolilor si parazitilor specifici datorita unei varietati de cauze. Dintre acestea un rol important in procesul de imbolnavire il detin sensibilitatea fiecarei specii, administrarea necorespunzatoare a insecticidelor si lipsa ingrijirii pomului fructifer.

Din acest motiv masurile de prevenire si combatere ale afectiunilor constau tocmai in respectarea conditiilor de igiena ale livezii, si in interventia corecta cu substante chimice la nivelul fructelor.

Moliile, viermii, insectele defoliatoare si afidele marului sunt cei mai cunoscuti daunatori ai acestui pom fructifer. Daca pe parcursul iernii acestia au trecut prin fazele  de dezvoltare caracteristice (larva si pupa), in primavara procesul inceteaza, daunatorii facandu-si aparitia ca adulti.

Asadar, merele care prezinta semne de infestare si cele aflate pe jos trebuie adunate pentru a fi arse sau distruse intr-un alt mod. Se vor evita ranile mecanice produse la nivelul fructelor si crengilor sanatoase deoarece acestea sunt puncte vulnerabile care favorizeaza aparitia bolilor.

Este posibila lupta impotriva daunatorilor fara substante chimice, insa s-a dovedit extrem de dificila chiar si pentru specialisti. Multe persoane s-au intors la metodele moderne dupa mai multe incercari esuate. Cel mai frecvent se folosesc spray-urile utilizate in horticultura care ofera mai multa eficienta si necesita mai putin efort.

In centrele mari cu produse pentru gradina se gasesc capcane ce au aspectul unor benzi adezive galbene sau al unor sfere rosii mari, asemanatoare cu merele. Fiind tratate cu un extract lipicios atrag insectele mascul, le retin si le impiedica sa se mai inmulteasca. Cu toate acestea, capcanele sunt folosite in primul rand pentru a semnala prezenta insectelor, nu pentru a le combate.

Bolile intalnite frecvent sunt rapanul, fainarea marului si putregaiul brun. Fiecare dintre ele prezinta simptome caracteristice dupa care pot fi deosebite cu usurinta. Rapanul se manifesta la nivelul frunzelor prin aparitia unor pete circulare cenusii care evolueaza spre o nuanta bruna si afecteaza in egala masura ramurile tinere, florile si fructele.

Fainarea marului este usor de recunoscut dupa aspectul pe care il capata frunzele bolnave. Acestea sunt imbracate intr-o pasla albicioasa care acopera ambele fete ale limbului.

Putregaiul brun apare in conditii de umiditate crescute sub forma unei pete brune care se adanceste si care determna caderea fructului. Unele ramuri tinere se vestejesc, iar frunzele si florile capata aceeasi culoare si se usuca. Pe ramuri si pe flori apar pernite de mucegai cenusiu-galbui.

sursa:http://www.gradinamea.ro

Viermele merelor

Denumire ştiinţifică: Cydia pomonella

Raspindire: Viermele merelor, se întâlneşte în toate zonele pomicole, fiind frecvent în livezile de măr neîngrijite, unde determină pierderi importante, atât cantitativ cât şi calitativ.

Daune: Larvele de L. pomonella atacă fructele. Atacul se prezintă sub două forme: primar - când fructele sunt roase superficial şi secundar când fructele prezintă galerii cu excremente şi rosături în jurul orificiului de penetrare.
Fructele atacate nu se mai dezvoltă normal, îşi pierd valoarea comercială şi nu se pot păstra. În livezile neîngrijite pagubele ajung la 70-80%.

Biologie:  În funcţie de zonă, în ţara noastră viermele merelor are 1-3 generaţii, frecvent 2 generaţii; iernează ca larvă în stadiul de cocon de iarnă, cu pereţii groşi.
În primăvară larva construieşte o galerie spre exterior prin care va ieşi fluturele şi apoi se transformă în pupă (împuparea se eşalonează pe o perioadă de 40-45 zile). Din această cauză, şi apariţia fluturilor se face eşalonat.
Obişnuit, primii fluturi apar în luna mai, crepusculari şi nocturni. Perioada preovipozitară durează 5-6 zile la prima generaţie şi 3-4 zile la a doua generaţie. Ouăle sunt depuse izolat sau în grupe mici, întotdeauna pe suprafeţe netede. Prolificitatea femelelor este de 20-80 ouă, ajungând şi la 300. Larvele neonate migrează către fructe, parcurgând 2-3 cm într-un minut.
După Steiner (1939), larvele sunt capabile să se deplaseze în căutarea hranei până la 2 m distanţă de la locul eclozării. Larvele se hrănesc cu epiderma frunzelor şi fructelor. Ajunsă la fruct, larva perforează fructul în cavitatea calicială sau pedunculară. În momentul când larva a ajuns în casa seminală şi începe să consume seminţele, fructul se opreşte din creştere şi cade din pom, adesea cu larva care îşi continuă dezvoltarea. Obişnuit intr-un fruct se dezvoltă o singură larvă. În cursul evoluţiei, larvele năpârlesc de patru ori. Perioada de părăsire a fructelor este în funcţie de generaţie şi de regiune (obişnuit la sfârşitul lunii iunie sau iulie). Multe larve cad direct pe sol pe un fir de mătase şi apoi se retrag în diferite adăposturi. Larva trece în cocon mătăsos, în care se împupează. Adulţii apar obişnuit la sfârşitul lunii iunie şi dau naştere la generaţia a doua.
Fluturii generaţiei estivale depun ouăle direct pe fructe, mai rar pe frunze.
Larvele pătrund în fructe, obişnuit pe partea laterală unde de regulă se găseşte lipită o frunză sau un fruct alăturat.
În toamnă, larvele ajunse la maturitate, părăsesc fructele şi migrează către adăposturile de hibernare, unde stau în diapauză până în primăvara următoare. Ca duşmani naturali ai acestei insecte sunt microorganismele. Bacillus cereus, Beauveria bassiana şi o serie de viespi parazite: Trichogramma embryophagum, Trichogramma cacoeciae.

Descriere: Adulţii au aripile anterioare largi, subrectangulare, cenuşii-deschise cu numeroase striuri transversale sinuoase. Spre marginea externă prezintă o pată brun-închis, încadrată de două benzi semilunare galbene, cu luciu de bronz. Pe faţa ventrală, la masculi se observă o zonă de solzi, neagră, sub forma unei pete; aripile posterioare sunt brune-arămii cu reflexe aurii.
Oul este subcircular, puţin bombat, alb-opalescent, în timpul incubaţiei trece prin faza de "cerc roşu", apoi de "cap negru", iar înainte de ecloziune are culoarea brun-închis.
Pupa este galben-brună sau brun închis.

Combatere: Se recomandă o serie de măsuri agrotehnice (arătura adâncă de toamnă, tăieri de întreţinere corespunzătoare, adunarea fructelor viermănoase căzute şi distrugerea lor, în vederea diminuării rezervei biologice) şi măsuri chimice, la avertizare. În general se avertizează 1-2 tratamente pentru generaţia I-a în perioada mai-iunie şi 2-3 tratamente pentru generaţia a II-a aplicate în iulie-august.
Şi în ţara noastră se fac cercetări intense pentru folosirea unor procedee biologice în combaterea viermelui merelor, cum sunt:
- folosirea unor preparate biotice pe bază de Bacillus thuringiensis (Thuringin);
- folosirea unor viespi oofage (Trichogramma embryophagum);
- folosirea feromonilor sexuali pentru stabilirea momentelor optime în avertizarea tratamentelor fitosanitare şi chiar şi pentru combatere.

sursa: http://www.statiuneabaneasa.ro



imagine: http://www.isgtw.org/feature/isgtw-feature-footprint-keeps-pesticides-out-water

 

Făinarea mărului

 

Denumire ştiinţifică: Podosphaera leucotricha

Oidium ou blanc du pommier; Powdery mildew of apple; Apfelmelthau; Mucinistaia rosa iabloni.

Raspindire: Semnalată în 1877 de către BESSEY în statul Yowa, s-a extins în toate plantaţiile de măr; în 1959 s-a observat în toate regiunile ţării.

Biologie: Agentul patogen: Boala este produsă de un parazit obligat, care este Podosphaera leucotricha (Ell. et Ev.) Salm. F. C. Oidium farinosum. Pâsla albicioasă ce se dezvoltă la suprafaţa organelor atacate este constituită din miceliu, conidiofori şi conidiile ciupercii, care este ectoparazită. Miceliul hialin, septat şi ramificat, diferenţiază haustorii sferici, care pătrund în celulele epidermice şi conidioforii simpli, lungi, purtători de conidii unicelulare, de formă elipsoidală, trunchiate la capete.
Forma conidiană Oidium farinosum Cke, asigură răspândirea ciupercii în tot timpul perioadei de vegetaţie, cu un maxim de zbor în mai - iunie - iulie, dimineaţa şi în orele de prânz (Cimanovski), precum şi de la un an la altul. Forma perfectă a ciupercii o constituie cleistotecile (periteciile) care sunt sferice, cu 3-11 apendici (fucre), de cele mai multe ori cu vârfurile ramificate dicotomic, situaţi în partea superioară. Fiecare peritecie diferenţiază o singură ască cu 8 ascospori, elipsoidali, unicelulari.
Ciuperca iernează sub formă de miceliu de rezistenţă, între solzii mugurilor, pe lăstari (Sorauer, 1889; Tubeuf, 1910; Vonica, 1966); de peritecii şi de conidii, din anul precedent, rămase la intersecţia ramurilor, mugurilor pe suprafaţa lăstarilor atacaţi. Periteciile se formează, de obicei la sfârşitul unor veri secetoase şi călduroase (sfârşitul lunii iunie). Când ajung la maturitate cad uşor de pe plante.
Realizarea, atât a infecţiilor primare, cât şi secundare este asigurată de o umiditate atmosferică foarte ridicată şi nu de pelicula de apă de pe frunze.

Descriere: Simptome: Boala se manifestă pe muguri, frunze, inflorescenţe, lăstari şi fructe. La începutul dezmuguritului atât mugurii florali, cât şi cei vegetativi de pe formaţiunile de rod infectaţi în anul precedent, prezintă atac de făinare. Ei nu mai evoluează normal; se acoperă cu o pâslă pulverulentă, albă cu aspect făinos, iar în cele din urmă se înroşesc, se usucă şi cad. O parte din mugurii florali evoluează până în faza de răsfirare a inflorescenţei, după care se usucă şi cad.
Florile atacate de ciupercă prezintă petale alungite, de culoare verzuie; sunt sterile, se usucă repede şi cad; florile pot fi distruse 90 - 95%.
Frunzele cu făinare sunt mai mici, deformate, se brunifică uşor, se copăiesc, sunt casante şi în cele din urmă cad.
Lăstarii atacaţi sunt acoperiţi de o pâslă alb - murdară, nu cresc normal, lemnul nu se coace şi în majoritatea cazurilor degeră în timpul iernii.
Atacul pe fructe este foarte rar. Erikson, în Suedia a semnalat prima dată pe mere (fructe), sub forma unor crăpături neregulate mai mult sau mai puţin adânci, (asemănătoare celor produse de Venturia), acoperite cu aceeaşi pâslă albicioasă, caracteristică speciei.

 

Combatere: Prevenirea şi combaterea făinării mărului se realizează printr-o serie de măsuri agrotehnice (tăierea şi distrugerea prin ardere a tuturor lăstarilor atacaţi, arături de toamnă, etc), precum şi prin tratamente chimice, aplicate la avertizare (în funcţie de biologia ciupercii, de fenofazele soiurilor şi sensibilitatea lor, de rezerva biologică, de remanenţa produselor corelate cu condiţiile de mediu). Acestea sunt între 4-8 tratamente; când în lunile mai - iunie nu sunt condiţii favorabile înmulţirii făinării sunt suficiente 3-4 tratamente; dacă în perioadele aprilie - mai şi august - septembrie sunt condiţii foarte favorabile atacului de Podosphaera leucotricha sunt necesare 7 - 10 tratamente; când condiţiile favorabile înmulţirii făinării au intervenit în lunile martie - septembrie sunt necesare 10 - 12 tratamente în cazul soiurilor sensibile.

Gargarita florilor de mar

Denumire ştiinţifică: Athonomus pomorum

Raspindire: Se găseşte răspândită în toate ţările europene, cultivatoare de măr; la noi în ţară, frecvent întâlnită în plantaţiile neîngrijite; în anii când nu se previne atacul, poate compromite total producţia de fructe.

Daune: Gărgăriţa florilor de măr, este o insectă monofagă. Pagubele sunt produse de adulţi, care se hrănesc cu mugurii vegetativi şi florali, producând sterilitatea florilor şi de larve, care distrug organele interne ale florilor.
Bobocii atacaţi nu se deschid, se brunifică, se usucă şi rămân atârnaţi pe ramuri, fiind cunoscuţi sub numele de "cuişoare". Pierderile pot ajunge 90-100%.

Biologie: Are o generaţie pe an; iernează în stadiul de adult în scoarţa exfoliată a pomului. În primăvară, când temperatura ajunge la 5-6 gr C, înainte de umflarea mugurilor florali de măr, adulţii părăsesc locurile unde au iernat şi se hrănesc cu muguri. Când temperatura ajunge la 100C, gărgăriţele se răspândesc în toată livada prin zbor. După 10-12 zile de hrănire suplimentară pentru maturarea organelor sexuale, începe copulaţia şi apoi ponta.
Femelele cu rostru fac un orificiu în bobocii florali, depun 2-5 ouă într-o inflorescenţă şi acoperă orificiu cu o substanţă cleioasă, care în contact cu aerul se întăreşte. O femelă depune aproximativ 100 ouă.
Perioada de incubaţie este de 6-12 zile; larvele se dezvoltă în interiorul florilor, consumând organele interne. În interiorul florii, larvele mature se transformă în cocon.
Apariţia noilor adulţi are loc de obicei în perioada căderii fiziologice a fructelor, în iunie. Aceştia se hrănesc 2-3 săptămâni cu frunze de măr, păr, etc., iar în iunie-iulie se retrag în diapauza estivală.

Descriere: Adultul are corpul eliptic, de culoare cenuşie-brună, pe partea superioară prezintă o pubescenţă castaniu-roşcată. Capul este negru. Antenele şi picioarele sunt brun-roşcate. Femurele sunt prevăzute cu un pinten puternic. Elitrele sunt lăţite în partea posterioară, si prezintă două benzi transversale oblice, de culoare mai închisă. Oul este eliptic, alb - lucios. Larva alb-gălbuie, arcuită este apodă. Pe partea dorsală prezintă 8 rânduri longitudinale de peri. Pupa e alb-gălbuie, de 3-4 mm lungime.

Combatere: Se recomandă măsuri de igienă culturală (tăierea ramurilor uscate, răzuirea scoarţei la pomii bătrâni, etc.), iar în perioada apariţiei adulţilor, scuturarea pomilor dimineaţa (când gândacii sunt amorţiţi) şi distrugerea gândacilor adunaţi. Vara, când gândacii se retrag pentru estivaţie, se vor aşeza brâie capcană. În perioada de hrănire a adulţilor se vor efectua tratamente chimice cu Carbetox 37 CE, Sinoratox 35 EC, Pyrinex 48 EC, Thionex 35 EC etc.



Paduchele verde al marului

Denumire ştiinţifică: Aphis pomi

Raspindire: Se găseşte în regiunile mediteraneene ale Europei şi în America de Nord; în România este semnalat ca unul din dăunătorii periculoşi ai livezilor, dar şi în pepinierele pomicole.

Daune: Păduchii se localizează de regulă pe partea inferioară a frunzelor, colonizând vârfurile de creştere. Datorită modului de atac - înţepat şi supt seva, frunzele se răsucesc, se îngălbenesc şi se usucă.
Păduchele acoperă adesea organele atacate cu aşa zisa "roua de miere" (excrementele - dulci) pe care se dezvoltă diferite ciuperci saprofite (fumagină - Capodium salicinum).

Biologie: Este un păduche nemigrator; tot timpul anului se înmulţeşte pe plante lemnoase aparţinând speciilor: măr, păr, mai rar gutui, moşmon, păducel, scoruş sau alte rosacee. Iernează ca ou, depus pe ramurile pomilor, obişnuit, la baza mugurilor.
Primăvara, apare fundatrixul, care, pe cale partenogenetică vivipară dă naştere la 35-40 larve. Acestea în 10-15 zile se transformă în femele aptere şi aripate, care continuă să se înmulţească partenogenetic vivipar şi se răspândesc pe diferite rozacee. În septembrie apar formele sexupare, care dau naştere la masculi şi femele care, după împerechere, depun oul de iarnă. Păduchele verde al mărului poate avea 8-12 generaţii pe an.

Descriere: Femelele aptere au corpul piriform, de culoare verde sau verde-gălbui, cu capul galben sau negru. Antenele sunt mai scurte decât corpul. Corniculele sunt negre, picioarele sunt verzi cu tibiile şi tarsele negre. Femelele aripate sunt verzi cu capul, mezotoracele şi metatoracele, corniculele, segmentul anal, tarsele, baza tibiilor şi a femurelor negre sau fumurii. Articolele III şi IV ale antenelor sunt galbene, iar ochii roşii.
Oul este eliptic, verde la depunere, devenind apoi negru strălucitor.

Combatere: Se previne şi combate atacul de afide prin aplicarea corespunzătoare a complexului de protecţia plantelor - emis de Institutul de cercetări pentru Pomicultură - Mărăcineni, pentru specia respectiva.
Se fac tratamente la pornirea pomilor în vegetaţie şi mai multe în perioada de vegetaţie, în funcţie de prezenţa dăunătorului, de fenologia soiului, de remanenţa produselor, corelate cu condiţiile de climă (temperatură şi umiditate) cu insecticide - aficide - ex - Pirimor.



Puricele melifer al marului

Denumire ştiinţifică: Psylla mali

Raspindire:Este întâlnit în toată zona temperată, iar la noi în ţară frecvent în plantaţiile din Muntenia şi Transilvania.

Daune: În unii ani poate determina pagube mari; în urma înţepăturilor provocate de larve şi adulţi, lăstarii se răsucesc, frunzele se deformează, rămân mici şi capătă un aspect clorotic, iar butonii florali avortează, se usucă şi rămân atârnaţi pe pom. În urma atacului de Psylla, datorită excrementelor dulci ale insectei, se instalează diferite ciuperci saprofite (ex. Capnodium salicinum).

Biologie: Are o singură generaţie pe an şi iernează în stadiu de ou pe scoarţa pomilor; larvele apar în martie-aprilie fixându-se pe mugurii vegetativi şi floriferi, apoi pe frunzele tinere şi fructele de măr, rareori pe scoruş, păr, etc. Adulţii apar eşalonat în lunile mai-iunie; la început se hrănesc pe măr, apoi trec pe alte plante lemnoase şi ierboase; în august se reîntorc pe măr, se împerechează şi depun ouăle.

Descriere: Adultul are toracele verde - închis până la brun-gălbui, iar abdomenul galben. Aripile sunt gălbui cu pterostigma verde spre bază. Capul este lăţit, cu lobii frontali dezvoltaţi, conici. Oul este oval, alungit, galben-portocaliu, pedunculat. Larva are corpul turtit, de culoare galbenă, cu pete brun-negricioase pe partea dorsală a abdomenului; ochii sunt roşii, iar extremitatea abdomenului este acoperită cu o secreţie ceroasă filamentoasă.

Combatere: Prin aplicarea complexului de protecţia plantelor corespunzătoare speciei cultivate (măr, păr, etc.) se previne şi se combate concomitent şi atacul de Psylla mali.





Viespea merelor

Denumire ştiinţifică: Hoplocampa testudinea

Raspindire: e întâlneşte frecvent în livezile de măr neîngrijite.

Daune: Este o specie monofagă; pagubele sunt datorate galeriilor de larve în fructe. Fructele rămân mici, pipernicite şi cad.

Biologie: Are o singură generaţie pe an; iernează ca larvă complet dezvoltată (e o nimfă), intr-un cocon, în sol. Adulţii apar înainte de înfloritul merilor. Femelele depun câte un ou în caliciul floral, într-o tăietură făcută cu ovipozitorul. Larvele apar în mai şi pătrund în fructele abia formate; fac galerii până la seminţe pe care le distrug. La completa dezvoltare, larvele cad odată cu fructele şi migrează în sol, unde şi iernează.

Descriere: Adultul are corpul brun-închis pe partea dorsală şi galben pe cea ventrală. Capul şi antenele sunt roşcate. Toracele este galben, cu mezo şi metanotul brun-închis. Picioarele sunt galbene. Larva este galben-cenuşie, cu capul brun-roscat.

Combatere: Prin arătura adâncă de toamnă se diminuează mult rezerva biologică a dăunătorului. În perioada căderii fructelor cu larve se vor strânge zilnic fructele şi se vor distruge. Cele mai bune rezultate se obţin prin tratamente chimice, la avertizare cu unul din insecticidele: Carbetox 37 CE, Sinoratox 35 CE, Diazinon 60 CE, Zolone 30 CE etc.
În livezile de păr, e frecvent întâlnită viespea perelor (Hopolocampa brevis).





Boala plumbului

Denumire ştiinţifică: Chondrostereum purpureum (Pers.) Pouzar

Raspindire: Boala se găseşte în toate zonele de cultură a speciilor seminţoase şi sâmburoase; iniţial, a apărut pe vişin şi prun, apoi a trecut pe măr, păr, cais, piersic, cireş, în livezi şi în pepiniere.

Biologie: Agentul patogen: Boala este produsă de o ciupercă, Chondrostereum purpureum (Pers.) Pouzar, care se dezvoltă în plantă, lent şi produce toxine uşor difuzabile în interiorul organelor şi pe calea vaselor lemnoase (este o traheo - micoză), determinând la distanţă o alterare a structurii ţesuturilor în frunze şi apariţia anomaliilor cromatice.

Descriere: Simptome: Pomii bolnavi se recunosc uşor, deoarece frunzele au culoarea plumbului proaspăt tăiat, cu luciu argintiu; frunzele sunt cărnoase, mai groase, deseori băşicate şi deformate, cu pigmentări antocianice pe margini; coloraţia este tot timpul anului sau numai o parte (se maschează la un moment dat), lemnul apare brun; lăstarii atacaţi sunt subţiri, mai scurţi şi ramifică abundent, sub forma unei "mături de vrăjitoare".
Toamna, în condiţii de ploi abundente apar corpurile fructifere "carpoforii", ca nişte console, înşirate pe scoarţa uscată, la început moi, elastice, purpurii, apoi pieloase, alb - murdare; pe partea inferioară se formează numeroase bazidii, care formează bazidiosporii, lunguieţi, incolori, puţin turtiţi unilateral, sau arcuiţi.
Infecţia este determinată de bazidiosporii ce vin în contact cu rănile proaspete, cauzate de factorii biotici sau abiotici. În rănile mai vechi de 7 -10 zile, infecţia se face mai greu; deşi ciuperca este termofilă, căldura din timpul verii, defavorizează infecţia.
Ca reacţie la atacul ciupercii, în vasele şi razele medulare se formează substanţe gomoase, care funcţionează ca o barieră, oprind evoluţia ciupercii şi conferind o rezistenţă plantei la boală.
Fiind un parazit de rană, orice fisură sau leziune a scoarţei (cicatrice rămasă după recoltat, după căderea frunzelor, tăieri în verde şi în uscat, etc.) constituie o portiţă de pătrundere a ciupercii în plantă.

Combatere: măsuri de igienă culturală, distrugerea şi înlăturarea din livadă a părţilor sau a pomilor cu atac; tratamente preventive pentru protejarea tuturor porţilor de pătrundere a ciupercii în plantă (cu produse cuprice, prefloral şi toamna după căderea frunzelor şi cu fungicide de sinteză organice - ex. Befran 25 WP în timpul perioadei de vegetaţie).



Focul bacterian

Denumire ştiinţifică: Erwinia amylovora

Raspindire: Semnalată pentru prima dată în America (1817) s-a extins în Canada, Mexic şi în ţările din vestul Europei (Anglia - 1957, Olanda - 1966, Polonia - 1966, Danemarca - 1968, R.F.G - 1971, Franţa - 1972, Belgia - 1972, R.D.G. 1974). La noi în ţară, începând cu 1991 este semnalată in livezile de seminţoase. Pierderile pricinuite de focul bacterian în zonele în care a apărut sunt incomensurabile (uscarea pomilor şi pierderea livezilor).

Biologie: Agentul patogen: Celulele bacteriene au formă de bastonaşe, scurte, peritriche cu capetele rotunjite.
Pe mediul nutritiv agarizat, coloniile sunt mici, rotunde, cu o lucire caracteristică, de tipul S, albe. Sunt şi bacterii care formează colonii de tipul R, dar acestea sunt avirulente. Atacul de Erwinia amylovora se poate confunda uşor în natură cu cel de Pseudomonas spp., dar se stabileşte precis prin determinări de laborator, prin cultivarea pe mediu artificial, pe rondele de cartof sau pară. (Severin, V., 1984).
Bacteria este destul de rezistentă în exsudatul organelor infectate când este ferit de uscăciune şi de razele soarelui. Peste iarnă bacteriile rezistă bine în zonele marginale ale ulcerelor care s-au format în sezonul anterior pe ramuri şi pe trunchi, îndeosebi la păr şi păducel (Crataegus), mai puţin în ulcerele de la măr. Primăvara, bacteriile care au supravieţuit devin active, se înmulţesc, constituind inocul primar în contaminarea unor noi ţesuturi.
Dintre factorii meteorologici, ploaia este cel mai important în diseminarea patogenului, picăturile de ploaie realizând răspândirea inocului primar şi secundar.
Deasemenea, insectele (albinele, viespile, muştele, furnicile, etc.) au un rol important în răspândirea bolii, şi nu în ultimul rând, păsările.
Primăvara, în timpul înfloritului, bacteria transportată de diferiţi vectori, pătrunde prin deschideri naturale, îndeosebi prin stomatele nectarigene, stigmate necutinizate, antere nedeschise şi prin stomatele sepalelor. Bacteriile multiplicându-se invadează spaţiile intercelulare. Aici se realizează o afluenţă de masă lichidă, care după ce umple spaţiile intercelulare, iese afară sub formă de exsudat; celulele plantei gazde se necrozează, iar florile sunt complet distruse.
Din floare, infecţia prin peduncul trece în lăstar, în frunze şi ramuri, când se exteriorizează prin producerea de ulceraţii.
În timpul perioadei de vegetaţie se pot produce infecţiile secundare, bacteriile pătrund direct în ţesuturile plantei gazdă prin stomate, trichome, hidatode, lenticele, dar mai frecvent prin rănile produse de grindină sau vânt puternic, când acestea sunt proaspete.
Soiurile se comportă diferit la atacul de Erwinia amylovora, fiind mult mai sensibile soiurile de gutui şi păr, decât cele de măr.

Descriere:

Simptome: Boala poate ataca toate organele aeriene ale plantelor. Arsura inflorescenţelor este de obicei primul simptom şi apare primăvara devreme. Poate fi afectată o singură floare sau toată inflorescenţa. Florile apar hidrozate, apoi se ofilesc, se brunifică şi se înnegresc. Boala progresează înspre peduncul care, în final se înnegreşte. Pe timp călduros şi umed, uneori din peduncul exsudează picături de lichid. Boala se extinde repede şi bacteriile invadează frunzele vecine. Pe lăstar, apare şi o ulceraţie mică. Frunzele se vestejesc şi întreg lăstarul se brunifică la măr sau se înnegreşte la păr. Inflorescenţele infectate pot să cadă sau să rămână ataşate de pom; după inflorescenţe, lăstarii sunt organele cele mai sensibile, boala progresând foarte rapid. Pe timp umed, începând cu perioada înfloritului, pe lăstarii bolnavi apar de obicei picături de exsudat, care au culoare variabilă, de la alb până la roşu - închis, cu diferite nuanţe de brun-galben sau portocaliu. Boala apare numai pe fructele verzi şi cu totul ocazional pot să apară leziuni şi după recoltare. Penetrarea bacteriilor se realizează direct prin lenticele în scoarţă, prin răni sau prin vase. Perele prezintă de-a lungul zonei necrotice o margine verde - închis, hidrozată, în timp ce pe mere se produce o înroşire prematură, care înconjoară zona putredă. Fructele atacate se înnegresc la păr şi se brunifică la măr. La pomii mai sensibili la această boală, infecţia poate coborî de la inflorescenţe, lăstari sau fructe la ramurile mai vechi, şarpante sau trunchi producând leziuni, ulcere sau exsudări. Leziunile sunt uşor cufundate, de forme diferite, înconjurate de crăpături neregulate, bine delimitate de ţesut sănătos. Ulcerele formate pe tulpini sunt mici, înconjurate de calus. Ele pot încercui întreaga şarpantă, producând moartea părţii superioare sau dacă sunt localizate pe trunchi, moare tot pomul.

Combatere: Se impun măsuri ca: folosirea materialului de înmulţire sănătos, distrugerea prin ardere a întregului material infectat, tăierile obişnuite ale pomilor se vor face în perioada de repaus. În livezile contaminate, obligatoriu se va face dezinfectarea instrumentelor folosite (clorură de var 3%, formalină 4%, hipoclorit de sodiu 10%); tratamentele chimice preventive cu zeamă bordeleză 0,5%, Champion 50 wp, Funguran 0,2-0,3%, Alcupral 50PU 0,2- 0,3 %; distrugerea insectelor vectoare este o măsură importantă în prevenirea bolii (complexul de prevenire şi combatere a atacului bacterian).

Monilioza

Denumire ştiinţifică: Monilinia fructigena

Raspindire: Boala se găseşte frecvent în livezile de măr şi păr neîngrijite; infecţiile realizate în câmp evoluează şi în condiţii de depozit, pagubele ajungând la peste 60% din producţia de fructe.

Biologie: Agentul patogen: Boala este produsă de ciuperca Monilinia fructigena (Aderh. et Ruhl.) Honey (sin. Sclerotinia fructigena (Pers.) Aderh. et Ruhl.), F.C. Monilinia fructigena (Pers).
Miceliul se dezvoltă intercelular, este septat, hialin, neregulat ramificat. În condiţii de temperatură şi umiditate corespunzătoare, filamentele miceliene se împletesc strâns, formând aglomerări (sporodochiile), albe la început, care presează şi erup la suprafaţă; pe sporodochii se formează numeroşi conidiofori scurţi, simpli sau puţin ramificaţi, slab diferenţiaţi de miceliu. În partea superioară a conidioforului apar şiraguri simple sau ramificate, constituite din conidii incolore, elipsoidale sau în formă de butoiaşe. Conidiile servesc la răspândirea ciupercii în timpul perioadei de vegetaţie; filamentul de infecţie nu este în stare să pătrundă în ţesut, decât dacă acesta prezintă leziuni (grindină, insecte, etc).
La flori, infecţia se realizează prin stigmat, fiind favorizată de temperaturi scăzute însoţite de ploi persistente.
Germinarea conidiilor are loc la temperaturi de 0 - 25 o C; conidiile rezistă peste iarnă, numai în anii cu ierni blânde (Rafăilă şi Szekely, 1964). În fructele bolnave prin împletirea miceliului, ciuperca formează strome sclerotiforme, formă sub care iernează; pe aceste fructe în primăvară apar perniţe cu conidii , principalele surse primare.
Pe fructele de sub pomi, după 1-2 ierni se formează apoteciile, lung pedunculate, cu aspect de pâlnie, galben-brunii. Acestea se formează numai pe ţesut stromatic pseudoscleroţial. Formarea apoteciilor este condiţionată de umiditatea din sol şi apar 1-20 pe un fruct.
În apotecie se diferenţiază numeroase asce cilindrice, uşor pedunculate, rotunjite la vârf, cu câte 8 ascospori fiecare, eliptici sau ovoidali, unicelulari, dispuşi oblic sau uniseriaţi.
Infecţiile în primăvară sunt asigurate atât de conidiile formate pe stroma pseudoscleroţială cât şi de ascospori.
Monilia fructigena atacă şi sâmburoasele (prun, vişin, cireş) destul de frecvent.

Descriere: humen încă din 1876 menţionează importanţa economică a bolii produsă de Monilinia spp., arătând că parazitează specii din 11 familii diferite.
Simptome: Boala se manifestă pe flori, frunze, lăstari, ramuri şi fructe. În primăverile reci şi ploioase, florile şi frunzele se veştejesc, se brunifică şi se usucă. Pe organele atacate apar perniţe de mucegai (ca o gămălie de ac), galben - cenuşii, formate din conidiofori şi conidii. Lăstarii atacaţi se usucă şi atârnă cu vârful în jos.
Fructele atacate în stadiul tânăr se brunifică şi putrezesc în întregime, acoperindu-se cu perniţe de mucegai; în final cad la pământ. Pe fructele ajunse la maturitate apar pete galben - cafenii, mai mult sau mai puţin circulare; pulpa se înmoaie şi putrezeşte; în dreptul petelor apar perniţe pufoase, de 1-3 mm diametru, alb-gălbui, apoi cenuşii - brunii, dispuse concentric.
În funcţie de condiţiile de mediu (temperatură şi umiditatea atmosferică), boala se manifestă sub formă de:
- putregaiul brun = brown rot - apare pe timp umed şi călduros; fructele putrezesc în 3 - 4 zile; se brunifică şi cad; prezintă perniţe alb - gălbui; apare vara; este cel mai frecvent, mai evident, mai păgubitor.
- putregaiul negru = black rot - este mai rar, pe timp umed şi rece; apare pe fructe mai coapte; fructele mumifiate putrezesc, se înnegresc, devin pieloase şi nu mai prezintă fructificaţii.
- putregaiul inimii = core rot; apare în condiţii de uscăciune, fructele atacate se zbârcesc, se usucă, se mumifică şi atârnă pe pom şi iarna; fenomenul se numeşte mumifierea fructelor.

Combatere: Pentru prevenirea şi combaterea atacului de monilioză sunt necesare o serie de măsuri de igienă culturală precum şi tratamente, aplicate la avertizare.



Putrezirea coletului

Denumire ştiinţifică: Phytophthora cactorum

Raspindire: Putrezirea coletului şi fructelor mărului este o boală cunoscută în diferitele zone de cultură a speciei măr din Europa şi America de Nord. Este o boală foarte periculoasă, care s-a extins mult în ultimele două decenii.

Biologie: Agentul patogen: Boala este produsă de ciuperca Phytophthora cactorum (Leb. et Cohn.) Schröt. sin. Phytophthora omnivora De Bary, Phytophthora fagi Hartig.
Miceliul intercelular este constituit din filamente continui, de grosime neuniformă. La suprafaţa organului atacat se diferenţiază fructificaţiile ciupercii (conidii şi conidiofori).
Conidioforii sunt simpli sau ramificaţi simpodiali, conidiile sunt elipsoidale sau piriforme, prevăzute cu o papilă, hialine, cu peretele subţire. Ele germinează dând naştere la zoospori sau la un filament germinativ.
În pulpa fructelor atacate ciuperca formează fructificaţiile sexuate-oosporii, sferici, de culoare galben-deschis, cu peretele gros. La formarea oosporilor participă anteridiile şi oogoanele (Blackweel şi Waterhouse, 1954). Oosporii sunt organe de durată, prin care ciuperca iernează şi rămâne în sol mai mulţi ani în stare viabilă.
Infecţiile se realizează de cele mai multe ori de către zoospori sau zoosporangi şi mai rar prin oospori. Ciuperca pătrunde prin crăpăturile şi fisurile scoarţei în condiţii favorabile.
Pericol mare de infecţie este în aprilie-iunie. Un atac mai important s-a observat în anii umezi, când se asigură o înmulţire în masă a zoosporilor.

Descriere: În ţara noastră, a fost constatată pentru prima dată în 1936. În ultimii ani, datorită extinderii în cultură a soiurilor şi portaltoilor sensibili s-a răspândit mult, găsindu-se aproape în toate zonele de cultură ale mărului (Voineşti, Vâlcea, Iaşi, Baia Mare, Prahova).
În literatura de specialitate se găsesc numeroase publicaţii, în care sunt indicate ca plantă-gazdă pentru Ph. cactorum, în afară de măr, speciile: păr, prun, cais, piersic, cireş, nuc, coacăz, agriş, afin şi căpşun (peste 160 plante-gazdă, din diferite familii - Nienhaus, 1960.
Simptome: Boala se manifestă pe tulpină, pe ramuri, fructe. Atacul începe frecvent deasupra punctului de altoire, sub forma unei pete umede. Scoarţa se colorează în violet, ţesutul devenind aspru şi crustos. Cu timpul scoarţa bolnavă devine brun - cenuşiu închis. Părţile atacate sunt spongioase şi moi, putând fi îndepărtate uşor cu un cuţit. Locurile atacate, secţionate au miros de lichid fermentat. Sub scoarţă, ţesutul este roşu sau bruniu alternând adesea cu porţiuni galbene, nedelimitate clar.
În primăvară, când umiditatea solului favorizează mult atacul, ţesutul de culoare brun-deschis, umed şi moale, se desprinde uşor. Limita între părţile sănătoase şi cele bolnave se recunoaşte de obicei greu, ea fiind estompată printr-un atac neuniform, care se extinde continuu.
Deseori, pomul prezintă o calusare puternică a rănilor, ca măsuri de prevenire, iar scoarţa crapă. Atacul uneori rămâne localizat. În condiţii foarte favorabile (căldură şi umiditate mare) poate ataca tulpina complet de jur-împrejur (Kragenfäule sau Collar rot).
Pomii atacaţi parţial, se manifestă printr-o putere de lăstărire redusă, căderea timpurie a frunzelor, fructe mici, care se maturizează mai rapid.
Atacul, de obicei este la punctul de altoire, dar în cazuri excepţionale se poate localiza şi la înălţimea coroanei, la ramificarea şarpantelor. Ocazional pot fi atacaţi şi lăstarii scurţi, când apar necroze şi crăpături ale scoarţei. În zona atacată, scoarţa se colorează, se afundă şi apare sub forma unor pliuri dispuse concentric (Amzăr, V.).
Boala se extinde în plantaţii, când pomii sunt în plină producţie (aproximativ 8 ani); pomii tineri sunt predispuşi mai puţin.
Infecţia produsă de Ph. cactorum pe mere, se manifestă printr-o pată brună, cu contur neregulat. Plecând de la epidermă, ciuperca se afundă în pulpă şi ajunge repede în inima fructului. Când mărul este complet putrezit, are o culoare brună, marmorată cu galben-verde, în funcţie de soi şi de gradul de maturitate.
Mărul putred devine ferm în dreptul petei, îşi schimbă culoarea dar îşi păstrează gustul dulce.
Phytophthora cactorum se întâlneşte adesea în livadă vara pe fructele căzute şi pe fructele de pe ramurile de jos, care vin în contact cu solul; infecţia din livadă evoluează in depozit (Amzăr, V.).

Combatere: Se recomandă tratamente chimice la avertizare când condiţiile de mediu sunt optime pentru realizarea infecţiilor. De obicei, prin aplicarea complexului de protecţia plantelor la specia măr, concomitent cu prevenirea infecţiilor de Venturia inaequalis, care sunt frecvente pentru plantaţiile de măr, se previne şi atacul de Phytophthora cactorum, boală atât de importantă din punct de vedere economic.
Deasemenea infecţiile cu Phytophthora cactorum pot fi evitate printr-o agrotehnică adecvată; îngrăşăminte echilibrate în N.P.K. (N-sensibilizează plantele); irigarea corespunzătoare astfel încât să nu băltească apa pe rândul de pomi; pentru înierbare să se folosească gramineele sau sfecla de zahăr care nu constituie plantă - gazdă pentru Phytophthora cactorum, ca sursă de infecţie; protejarea pomilor de diferite acţiuni mecanice, care pot provoca leziuni şi deci porţi de pătrundere a ciupercii în plantă.



Rapănul

Denumire ştiinţifică: Venturia inaequalis

Raspindire: Boala este cunoscută în toate ţările globului unde se cultivă mărul, fiind foarte păgubitoare în zonele cu climat umed, atât în plantaţii cât şi în depozitele de fructe (soiurile de măr depozitate pentru iarnă). Originară din Europa, a fost semnalată pentru prima dată de FRIES (1819) în Suedia; în SUA a apărut în 1834, în Anglia în 1945, iar în Austria în 1862.

Biologie: Agentul patogen: Ciuperca este un parazit facultativ, ea prezentând două faze, una parazitară şi una saprofită, fiecare având un rol în ciclul evolutiv al bolii.
Faza parazitară corespunde cu dezvoltarea formei imperfecte (asexuată) cunoscută sub numele de Fusicladium dendriticum (Wallr.) Fuck., iar faza saprofită cu dezvoltarea formei perfecte - Venturia inaequalis (Cke.) Wint.
Ciclul evolutiv al ciupercii începe cu faza parazitară, din momentul realizării infecţiei primare. Miceliul ciupercii se dezvoltă în frunze, sub epidermă şi este constituit din filamente septate, cu ramificare abundentă, caracteristică; miceliul hialin devine cu timpul olivaceu, iar mai târziu capătă o culoare brun - olivacee - negricioasă. Miceliul pătrunde succesiv în interiorul celulelor epidermice, ajungând în ţesuturile lacunos si palisadic. În ramuri, hifele miceliului pătrund adânc în straturile parenchimului cortical.
Subcuticular, miceliul formează strome, alcătuite din acumulări dense, la început hialine, apoi de culoare închisă. Pe aceste strome se diferenţiază conidioforii, care străbat cuticula, ajungând la suprafaţa ţesutului atacat, unde în vârful lor formează conidii.
Conidioforii sunt aproape cilindrici, uniseptaţi, rareori biseptaţi, de culoare brună, reuniţi în grupe compacte. Conidiile se dezvoltă una câte una, în succesiunea acrogenă. După fiecare conidie formată şi desprinsă, conidioforul creşte puţin la extremitatea sporiferă, formând o ridicătură scurtă în formă de guler, unde se formează o nouă conidie.
Conidiile sunt piriforme sau fusiforme, subţiate la vârf şi trunchiate la bază, uni sau bicelulare, la început hialine apoi brun - olivaceu.
Faza saprofită începe din toamnă când hifele miceliene tinere pătrund în interiorul ţesutului, intercelular, unde dezvoltă un alt miceliu; el invadează parenchimul frunzei, unde, în urma copulării organelor sexuale ale ciupercii rezultă periteciile.
Acestea încep să se formeze încă din toamnă, evoluează în timpul iernii, când se diferenţiază ascele şi ascosporii. Periteciile sunt globuloase, ovoide sau piriforme, cu pereţii exteriori mai groşi, de culoare închisă la periferie şi mai deschisă către interior. La început sunt cufundate în ţesut, iar când ajung la maturitate sunt foarte puţin cufundate sau chiar superficiale. Periteciile prezintă la vârf o ostiolă, în dreptul căreia se dezvoltă filamente rigide, brune, scurte.
În peritecie se dezvoltă în medie 150 asce, oblong - clavate, uneori uşor curbate, hialine, cu câte 8 ascospori, bicelulari, la început hialini, apoi de culoare undelemnie.
Proiectarea ascosporilor începe de la sfârşitul lunii martie, eşalonându-se până în iunie în funcţie de temperatura şi umiditatea mediului ambiant, fiind mai mare în prima parte a perioadei de vegetaţie.
În cursul primăverii şi verii, ciuperca se mai poate înmulţi şi prin conidii de vară, care pot produce infecţii primare în paralel cu infecţiile prin ascospori. În cursul verii o parte din conidii pot pătrunde printre bracteele mugurilor vegetativi şi de rod, altele rămân la inserţia ramurilor sau pe frunzele moarte din pomi.
Forma de iernare a ciupercii o constituie forma perfectă (periteciile) şi miceliul de rezistenţă, din ramuri, precum şi conidiile de vară rămase pe organele pomului.

Descriere: În ţara noastră este răspândită în toate bazinele pomicole unde sunt plantaţii de măr. În livezile neîngrijite, în anii cu primăveri şi veri ploioase, pierderile ajung la 30-98% (Şuta şi col.1974).
Simptome: Boala se manifestă pe frunze, pe peduncul, pe sepale, pe fructe şi mai rar pe lăstari.
Frunzele atacate sunt acoperite de pete caracteristice, cafenii - olivacee, pe ambele feţe, care cu timpul devin brun-negricioase, cu aspect catifelat; sunt multe şi mici, confluează, ocupând mare suprafaţă din frunză, reducând posibilitatea de hrănire a pomului. Forma de atac pe sepale şi peduncul se întâlneşte în anii cu primăveri călduroase, cu ploi frecvente.
Fructele sunt atacate în toate stadiile de evoluţie prezentând pete de diferite dimensiuni, brun - măslinii, catifelate. Fructele atacate se deformează, crapă şi cele mai multe cad în lunile mai - iulie.
La soiurile sensibile, în anii cu ploi frecvente în lunile mai-iunie - iulie, se înregistrează atac puternic de rapăn şi pe lăstari. Atacul, la început sub formă de pete, de culoare măslinie - catifelată se exteriorizează sub formă de ulceraţii, lăstarul având aspect crustos. Lăstarii atacaţi se usucă sau degeră în timpul iernii.

Combatere: Rapănul se combate prin măsuri preventive: agrotehnice şi chimice. Pentru distrugerea rezervei biologice o importanţă deosebită au arăturile de toamnă pentru încorporarea frunzelor căzute pe sol, precum şi adunarea tuturor fructelor şi tăierea lăstarilor atacaţi de rapăn şi înlăturarea acestora din livadă.
Pentru prevenirea pagubelor prin măsuri chimice este necesar să se aplice tratamentele, ţinând cont de biologia ciupercii corelată cu fenologia soiurilor, cu condiţiile climatice, precum şi cu modul de acţiune şi cu remanenţa fungicidelor folosite, determinate fiind de rezerva biologică a ciupercii din livada respectivă.
Este necesar, după cercetările întreprinse de V. Şuta şi colab. (1974, 1982) să se aplice 4 -18 tratamente chimice preventive, în cazul soiurilor sensibile la avertizare din care 1 - 2 preflorale si 3 - 16 postflorale. În anii cu puţine precipitaţii, pagubele se pot preveni prin 3 - 5 tratamente, aplicate la avertizare.
Ideală este extinderea în cultură a soiurilor rezistente la rapăn, ca Prima, Priscilla, Sir Prise, Florina, în toate zonele unde sunt condiţii climatice foarte favorabile rapănului, care nu mai necesită tratamente speciale pentru prevenirea bolii.



Inelarul

Denumire ştiinţifică: Malacosoma neustria

Raspindire: Cu excepţia Australiei, se întâlneşte pe tot globul şi la noi, în toată ţara, frecvent în silvostepă şi în zona pădurilor de stejar.

Daune: Este o specie polifagă, care atacă toţi pomii fructiferi; în anii favorabili, inelarul poate provoca defolieri importante, pierderi de recoltă şi debilitarea pomilor.

Biologie: Are o generaţie pe an; iernează ca ou, aşezate în rânduri concentrice pe ramuri (sub formă de inel); omizile apar în aprilie - mai , eşalonat, timp de 2 săptămâni; la început larvele stau grupate în cuiburi mătăsoase, care servesc ca adăpost; se hrănesc cu frunze şi flori; timp de 30-40 zile; larvele năpârlesc de 5 ori; omizile din primele vârste sunt foarte rezistente la intemperii; în iunie se retrag in diferite locuri, transformându-se în crisalide, în interiorul unui cocon mătăsos dublu, cel exterior mai rar; cel interior mai compact; după 1-2 săptămâni, apar fluturii; după împerechere, femelele depun ouăle în formă caracteristică de inel, care conţine 25 - 60 ouă; atacul poate fi în vetre sau generalizat.

Descriere: Fluturele este de mărime mijlocie, cu anvergura aripilor de 20 -25 mm la mascul şi de 30-35 mm la femelă; culoarea aripilor este de galben - roşcat, până la brun - roşcat, cele anterioare fiind mai închise la culoare, şi cu o bandă transversală oblică, mai închisă la culoare decât fondul; nervurile sunt puternice şi vizibile; corpul este voluminos, acoperit cu perişori deşi; ouăle sunt cenuşii, aşezate în jurul ramurilor mai subţiri, sub formă de manşon sau inel; omizile sunt albăstrui - cenuşii, cu corpul de 55mm,acoperit cu peri rari şi moi; dorsal prezintă o dungă longitudinală albă, încadrată de dungi cărămizii şi albastre; lateral are o dungă lată, albăstruie; corpul este albastru cu 2 pete negre; crisalidele sunt brun - închis, aşezate în cocon alb - gălbui.

Combatere: Tăierea şi arderea lăstarilor cu pontă (cu inele) pentru reducerea rezervei dăunătorului; distrugerea larvelor la eclozare printr-o singură strivire; tratamente chimice cu insecticide la depunerea ouălor şi eclozarea larvelor.



sursa: http://www.statiuneabaneasa.ro