Controlul fitosanitar - metode de depistare a daunatorilor marului

Ca urmare a pagubelor cantitative şi calitative, produse de dunători, pe de o parte s-a mărit numărul tratamentelor chimice de combatere, aspect ce are ca urmare, evoluţia explozivă a unor dăunători, în paralel cu apariţia altora  care nu erau consideraţi dăunători, iar pe de altă parte s-a redus substanţial fauna utilă care contribuia la menţinerea în echilibru a populaţiilor de dăunători. Există  măsuri generale, legate de lucrările de îngrijire din livadă, care pot duce  la evitarea, limitarea sau/reducerea costurilor necesare îngrijirii livezilor.

În România se supun măsurilor de carantină fitosanitară ca dăunători,  Eriosomalanigerum şi Quadraspidiotus perniciosus (prezenţi în Romania şi pentru limitarea cărora se iau măsuri speciale). Perierea  trunchiului  şi ramurilor groase ale pomilor permite distrugerea stadiilor hibernante de gărgăriţe (Anthonomus  spp.,  Rhynchites  spp.), omizi de tortricide (Cydia
pomonella, Adoxophyes orana, Hyponomeuta malinella ş.a.). Tăierea şi distrugerea cuiburilor de omizi defoliatoare este o practică curentă, mai ales acolo unde nu este vorba de suprafeţe mari. Se pot aplica brâie–capcană, pentru Anthonomus pomorum şi Cydia pomonella.

Adunarea fructelor viermănoase, căzute, atacate fie de  viespile merelor (Hoplocampa testudinea), fie de viermele merelor (Cydia pomonella). Aplicarea, şi distrugerea lor, în cursul lunii mai pe trunchiul pomilor,  a brâielor–capcană pentru retragerea gărgăriţei florilor, din noua generaţie (Anthonomus pomorum), larvelor din generaţia a doua a viermelui merelor (Cydia pomonella) şi altor tortricide. 

Există situaţii când se practică arderea resturilor, a tuturor ramurilor rămase după  tăierile
executate în toamnă sau primăvară. Acest lucru din punct  de vedere al protecţiei culturilor de
seminţoase este benefic, determinând reducerea dăunătorilor pentru culturile viitoare  şi
distrugerea formelor hibernante, omizi, pupe de molii, şi acarieni. Distrugerea brâielor–capcană,  aplicate împotriva gărgăriţei florilor şi viermelui merelor, şi arderea, îngroparea sau fermentarea fructelor viermănoase căzute. Cuiburile de omizi sunt adunate şi arse.
Tratamentele chimice sunt absolut necesare în livezile de seminţoase, fiind efectuate atât
în perioada de repaus cât  şi în vegetaţie, la avertizare, iar în practica agricolă curentă se aplică tratamente de iarnă în livezi, împotriva păduchelui  ţestos din San Jose (Quadraspidiotus
perniciosus), păduchelui lânos (Eriosoma lanigerum), ouălor de acarieni (Tetranychidae), de
afide, geometride, limantriide, lasiocampide. Tratamentele chimice sunt indispensabile în livezile  de seminţoase, fiind efectuate atât în perioada de vegetaţie, la avertizare. Stropirea livezilor, se face la apariţia în masă a larvelor păduchelui ţestos din San Jose (Quadraspidiotus perniciosus)  din prima generaţie, iar tratamentul se repetă la 8-10 zile, fiind eficace şi împotriva acarienilor,  afidelor, păduchelui lânos. La avertizare se aplică tratamente obligatorii de combatere a păduchelui lânos (Eriosoma lanigerum). Este benefică tratarea livezilor, la căderea a 10-15 % din  petale, împotriva viespilor merelor  şi perelor (Hoplocampa testudinea şi H. brevis), tratamente  eficace şi împotriva formelor mobile de acarieni, afide, coccide.
În ultima perioadă de timp, de o atenţie deosebită se bucură moliile miniere, care atacă
sporadic  şi sunt foarte greu de combătut ca larve.  Printre ele, moliile pieliţei fructelor
(Adoxophyes orana şi  A. reticulana), minierul marmorat al mărului (Phylonorichter
blancardella), molia minieră circulară a mărului (Leucoptera malifoliella), minierul sinuos al
mărului (Lyonetia clerkella), minierul linear al mărului (Stigmella malella) sunt combătute prin
aplicarea de tratamente la avertizare, pe baza capturilor de la capcanele feromonale. În funcţie de specie, se aplică tratamente primăvara timpuriu, în cazul apariţiei unui atac de molia mugurilor şi fructelor (Archips podana). 

Multitudinea de produse avizate pentru combaterea viermelui merelor (Cydia pomonella),
dovedeşte importanţa acestui dăunător pentru livezile de măr. Tratarea livezilor împotriva
viermelui merelor (Cydia pomonella), se face la avertizare, când fructele au mărimea unei alune, în prima generaţie şi se repetă la 10-12 zile, împotriva omizilor din generaţia a doua sau a treia serepetă şi acestea după 8-10 zile, fiind eficace în funcţie de produsul utilizat şi împotriva larvelor din generaţia a doua a păduchelui ţestos din San Jose (Quadraspidiotus perniciosus), afidelor, formelor mobile de acarieni, omizilor defoliatoare. 
Se practică rareori, aplicarea de tratamente chimice, la avertizare, prin stropirea livezilor
în cursul lunii mai, în perioada de zbor şi de hrănire a cărăbuşului (Melolontha melolontha), sau
la înflorire pentru combaterea gândacului păros al florilor (Epicometis hirta) cu produse avizate
sau recomandate ca înlocuitori de specialiştii în protecţia plantelor.

Protejarea pomilor tineri împotriva iepurilor, se face aplicând pe  trunchiul acestora un
strat de epirifug. Uneori se aplică momeli toxice împotriva  şobolanului de apă  (Arvicola
terrestris), momelile se pregătesc din morcovi ori cartofi tocaţi şi amestecaţi cu fosfură de zinc,
aplicate toamna după căderea frunzelor, cât şi primăvara devreme, înainte de pornirea în vegetaţiea pomilor.

autor: Ioan Rosca
sursa: www.pomosat.ro