Furnicile din familia Camponotus
Aspect: regina are 16 -18 mm lungime, lucrătoarele au 6 -14 mm lungime, iar masculii – 9 -12 mm; este cea mai mare specie de furnici din zonele noastre; corpul este maro închis până la negru; baza părţii posterioare la C. Ligniperda are culoarea roşiatică până la roşu — maronie, cu peri rari; baza părţii posterioare la C. Herculeanus este neagră, cu mulţi peri; capsula capului este de culoare neagră şi are un aparat bucal prevăzut cu cleştişori puternici (mandibule), cu care mestecă şi muşcă.
Biologie: Aceste furnici ies în roiuri în iunie, la începutul după-amiezii, la temperaturi de 21-27° C. Atunci furnicile înaripate (reginele şi masculii), ce se reproduc pe cale sexuată, părăsesc cuibul în zbor pentru perioada de înmulţire. Femelele fecundate aterizează, se leapădă de aripi şi pornesc în căutarea unui loc potrivit unde să-şi facă cuib. Acesta este construit în sol (sub pietre) sau în lemn, preferând mai ales lemnul uscat. Ocazional furnicile colonizează şi lemn verde, de aceea ele sunt dăunătoare mai ales în silvicultură. Regina se închide într-o încăpere, unde începe depunerea de ouă. Lucrătoarele eclozate reprezintă baza pentru noua populaţie de furnici. Furnicile se hrănesc mai ales cu lichide dulci, produse de păduchii de frunză. Pe lângă aceasta ele mai muşcă şi din muguri şi mlădiţe tinere de foioase , pentru a sorbi din sucul lor. Ele consumă de asemenea şi diverse insecte. Aceste furnici sunt nişte animale puternice, foarte defensive şi longevive. Lucrătoarele au o speranţă de viaţă de 10 ani sau mai mult Hibernarea se face sub formă de larvă sau imago (furnică adultă) în cuib.
Răspândire: Sunt răspândite în toată lumea, existând aproximativ 900 de specii. Sunt întâlnite în pădurile de foioase, cele de pini sau cele în care se găsesc ambele tipuri de copaci, în câmpii uscate sau semi-uscate cu tufişuri în răzoare. In casele oamenilor pot fi găsite în grinzi, pe care Ie găuresc şi în care îşi fac cuib.
Dăunător: Grinzile groase (mai ales în blocuri, dar şi în case) sau stâlpii sunt găuriţi, lemnul verde şi moale fiind ros în întregime de jos în sus (până la o înălţime de 10 m) în cercuri concentrice. Straturile de lemn uscat care sunt mai dure şi nodurile transversale formate în lemn se păstrează şi devin nişte cilindri goi pe dinăuntru, dispuşi concentric şi care comunică între ei. Găurile nu sunt umplute cu resturi de hrană sau cu excremente. Lemnul poate fi invadat şi de ciuperci (de exemplu Lenzites), astfel încât şi lemnul uscat devine afectat. Apoi coridoarele create au un parcurs neregulat. În case, grinzile de susţinere pot fi găurite până când ajung în pericol de prăbuşire. Copacilor verzi din pădure furnicile le provoacă pagube serioase, drept urmare ei nu mai pot fi folosiţi în construcţii, lemnul lor devalorizându-se.
Prevenire: Tipic dăunător al materialelor. Lemnul nou de construcţie trebuie folosit numai după tratarea lui corespunzătoare cu insecticide, conform normelor legale naţionale. Lemnul vechi de construcţie trebuie controlat regulat şi eventual tratat din nou. Deoarece păduchii de frunză atrag furnicile, se recomandă ca plantele infestate de aceştia să fie separate de restul şi să fie curăţate de ei prin mijloacele adecvate.
Combatere: Combaterea acestor specii de furnici este foarte dificilă şi trebuie întreprinsă de o firmă de dezinsecţie profesionistă şi cu experienţa. Ca prim pas trebuie localizat cuibul. Odată ce a fost găsit, lemnul infestat trebuie tratat , folosindu-se o metoda de încălzire, adică el este expus pentru aproximativ jumătate de oră la temperaturi în jur de 60° C. Apoi se utilizează insecticide de contact pe suprafaţa lemnului. În plus ar trebui amplasate momeli cu hrană în locuri strategice.
Specii importante de furnici: Camponotus herculeanus, Camponotus ligniperda, Camponotus vagus, Camponotus fallax, Camponotus piceus, Camponotus lateralis, Camponotus truncatus, Camponotus aethiops.
sursa:http://www.daunatori.info
