Intepaturi si muscaturi neveninoase

TANTARII
Ţânţarii sunt paraziţi ubicuitari si constituie vectori ai malariei, filariozei, febrei galbene, febrei denga si ai encefalitelor. Înţepăturile de ţânţari provoacă aproape întotdeauna o reacţie de apărare din partea organismului care se manifestă prin înroşirea pielii şi formarea unei umflături iritante. În cazuri speciale, se produc leziuni şi infecţii cauzate de infectarea prin scărpinare, sau chiar febră. Manifestările pot fi mai severe în cazul copiilor, pentru că cei mici nu suportă mâncărimea dată de înţepătură, aşa că se vor scărpina mai mult decât un adult, cauzându-şi mici răni care favorizează infectarea cu bacteriile aflate în mod normal pe piele, susţin specialiştii. Prin înţepătură, unele specii de ţânţari pot inocula în sângele persoanei agenţi patogeni cum ar fi malaria, febra galbenă sau alte boli. În zonele geografice în care astfel de boli sunt răspândite, insectele reprezintă un mijloc de transmitere a maladiilor. Deşi bolile infecţioase transmise de ţânţari sunt mai frecvente în special în zonele tropicale şi subtropicale, şi în ţara noastră au fost înregistrate astfel de cazuri. Acum câţiva ani a existat o severă epidemie de encefalită cauzată de virusul West Nile, transmis prin înţepătura ţânţarilor. La persoanele foarte sensibile, reacţia depăşeşte mâncărimea normală, mai ales dacă înţepăturile sunt numeroase şi în mai multe locuri: zonele afectate se umflă şi starea de rău se generalizează (urticarie, scăderea tensiunii sanguine, simptome gastrointestinale, hipertermie şi şoc anafilactic), mai spun specialiştii.
Înainte de a pleca într-o călătorie în ţări exotice, este bine să vă informaţi asupra bolilor răspândite în acea regiune şi asupra insectelor care ar putea fi periculoase. Oricum este indicat ca în astfel de călătorii să cereţi sfatul medicului şi să vă luaţi măsuri profilactice.

Există şi unele produse care protejează împotriva înţepăturilor, repelente, acestea ţinând ţânţarii la distanţă dacă se aplică pe toate zonele expuse de pe corp, de mai multe ori pe zi.

MUSTELE

In procesul hranirii cu sange de vertebrate, adultii unor specii de muste (diptere) produc muscaturi dureroase, cu reactii locale alergice sau transmit boli infectioase. Spre deosebire de intepatura altor insecte, muscatura acestora rareori produce anafilaxie.
Muscatura lor produce, in mod tipic, o papula pruriginoasa. In Statele Unite o reactie similara apare dupa intepatura unor musculite mici dar agresive cunoscute sub numele de „no-see-ums", care ataca in roiuri in timpul lunilor calde sau a altor specii Culicoides care transmit filaria „nepatogena" in regiunile tropicale. Muscatura micii musculite negre cu cocoasa din genul Simulium lasa o gaura larga care sangereaza si o rana dureroasa si pruriginoasa care se vindeca lent; uneori urmeaza limfadenopatie regionala, febra sau anafilaxie. Mustele negre sunt necazul comun din timpul verii din Statele Unite si Canada si constituie vectori ai oncocercozei in Africa si America Latina. Anidele, larg raspandite, incluzand mustele cerbului (specia Chrysops) si mustele calului (specia Anus) sunt muste mari masurand 10-25 mm in lungime, care ataca in timpul zilei si produc intepaturi mari si dureroase si sangerande. Mustele cerbilor transmit looza (filarioza Loa-Loa) in padurile africane ecuatoriale si tularemia in Statele Unite si in alte zone ale globului. Musca tse-tse din genul Glossina transmite tripanosomiaza africana in Africa subsahariana. Micile muste de nisip, flebotomii, sunt vectorii leishmaniozei, bartonellozei (boala Carrion), bolii mustei-de-nisip si ai altor infectii cu arborusuri in zonele cu clima calda. Stomaxys calcitrans, musca de grajd care seamana cu o musca de casa mare, este o muscatoare inversunata a fiintelor umane si a animalelor domestice si constituie o calamitate pentru zonele de pe malul marii.

Tratamentul muscaturilor de muste este simptomatic. Aplicarea topica de agenti antipruriginosi, glucocorticoizi sau lotiuni antiseptice poate ameliora pruritul si durerea. Reactiile alergice pot necesita antihistaminice orale. Antibioticele pot fi necesare pentru plagile mari care se infecteaza secundar. Masurile de protectie personala impotriva muscaturilor de muste includ evitarea ariilor infestate, aplicarea de substante repelante continand DDT pe tegumentele expuse si utilizarea de haine protectoare si plase pentru paturi, tratate cu permetrina.

PURICII
Puricii, ploşniţele şi păduchii dau leziuni mai mici, roşii, plate şi grupate pe traseul pe care s-a deplasat insecta. Petele de pe piele sunt supărătoare pentru că se însoţesc de mâncărime. În plus apare senzaţia de disconfort legată de deplasarea acestor insecte pe piele.

Puricii sunt insecte fara aripi, de 2-4 mm lungime, care se hranesc cu sangele oamenilor si al unor animale cu sange cald. Puricii care inteapa in mod frecvent specia umana cuprind puricii cainelui si ai pisicii (specii de Ctenocephalides) si puricele sobolanului (Xenopsylla cheopis), care traiesc in cuiburile si locurile de odihna ale gazdelor lor. Larle de purici se hranesc cu granulele de sange uscat al gazdei, pe care puricii adulti il elimina din orificile lor anale in timpul hranirii. Adultii, care sar foarte sus, ataca oamenii sau alte animale cu sange cald, atunci cand gazda obisnuita isi abandoneaza cuibul, pleaca sau este alungata din culcusul sau. Puricele uman (Pulex irritans) infesteaza lenjeria de pat a omului si mobila, in principal in cladirile cu umiditate relativ crescuta, care nu au incalzire centrala. Persoanele sensibilizate dezvolta papule pruriginoase si eritematoase, urticarie si uneori cule si suprainfectii bacteriene la locul intepaturii. Tratamentul consta din antihistaminice si antipruriginoase.
Puricii transmit ciuma, tifosul murin si infectiile cu viermi lati ai sobolanului si ai cainelui si posibil Bartonella henselae. Infestatiile date de purici sunt eliminate prin spalarea frecventa a locurilor de culcus ale gazdelor sau prin pulverizarea ori pudrarea judicioasa cu insecticide, cum ar fi piretrina, DDT-ul sau malationul.
Infestatia omului cu Tungapenetrans sau puricele de nisip are loc in regiunile tropicale din Africa si din cele doua Americi. Adultii traiesc pe solul nisipos si sapa la nivelul pielii intre degetele de la picioare, sub unghii sau pe tegumentele piciorului gol. Puricii se hranesc cu sange si cresc de la dimensiunea unui ac de gamalie la dimensiunea unui bob de mazare in decurs de doua saptamani. Leziunile sunt asemanatoare cu o pustula albicioasa, cu o depresiune centrala neagra, putand fi pruriginoase sau dureroase. Complicatiile ocazionale cuprind tetanosul, infectiile bacteriene si autoamputarea degetelor de la picioare. Tungiaza este tratata prin indepartarea puricelui intact cu un ac steril sau cu o lama de bisturiu.

PADUCHII

Toate cele trei specii de paduchi care paraziteaza omul se hranesc cel putin o data pe zi din sangele omului. Pediculus humanus varianta capitis infesteaza capul, P. humanus varianta corporis infesteaza vesmintele, iar Pthirus pubis in principal parul pubian. Femelele isi cimenteaza ferm ouale lor pe firul de par sau pe vesminte. La persoanele sensibilizate, saliva paduchilor produce o înroşire maculopapulară intens iritativă sau o înroşire urticariană.

Paduchii capului sunt transmisi direct de la om la om si uneori prin palarii, podoabe de cap si diverse instrumente de pieptanat. Prevalenta cea mai mare se intalneste in randul fetelor de varsta scolara care au parul lung. Copiii de culoare sunt mai putin frecvent infestati decat ceilalti copii. Escoriatiile leziunilor pruriginoase de la nivelul scalpului, gatului si umerilor se transforma in leziuni zemuinde, crustoase, cu imbibarea parului, infectii bacteriene si limfadenopatie regionala.

Paduchii corpului raman pe vesminte, cu exceptia momentului in care se hranesc, nefiind capabili sa supravietuiasca mai mult de cateva ore departe de gazda umana.Prin urmare, rezulta ca P. humanus varianta corporis infesteaza in principal victimele dezastrelor sau persoanele sarace care nu isi schimba hainele. Transmiterea prin contact direct sau prin punerea in comun a vesmintelor si a lenjeriei de pat este sporita in situatiile de suprapopulare. Paduchii corpului parasesc indivizii febrili sau cadavrele odata cu scaderea temperaturii acestora, facilitand astfel transmiterea tifosului, a febrei recurente transmise de paduchi si a febrei de transee. Leziunile pruriginoase sunt frecvent intalnite in mod special in jurul gatului. Infestarea cronica are ca rezultat hiperpigmentarea postinflamatorie si ingrosarea cutanata, fiind cunoscuta sub denumirea boala vagabonzilor.

Paduchele pubian, sau paduchele lat, este transmis, in principal, prin contact sexual si poate infesta genele, parul axilar si parul din alte regiuni, la fel ca si parul pubian.La locul muscaturilor se dezvolta regiuni intens pruriginoase si macule albastrui (maculae cerulae) de 2-3 mm. Blefarita insoteste frecvent infestatia genelor.Suspiciunea diagnostica de pediculoza este confirmata prin punerea in evidenta a oualor de paduche sau a paduchilor adulti pe firul de par sau pe vesminte.Pentru tratamentul înţepăturilor acestor insecte se foloseşte un gel antipruriginos din farmacie sau chiar alcool medicinal, care răcoreşte pielea. Totodată se impune dezinfecţia corporală (prin tundere, folosirea şampoanelor speciale pentru păduchi) şi dezinfecţia spaţiului de locuit (saltele, hainele, etc.), prin folosirea insecticidelor (şpreiuri, substanţe pulverizate cu vermotelul, pastile etc.).Tratamentul preferat este crema cu permetrina (1%), care distruge atat ouale, cat si paduchii si se elibereaza fara prescriptie medicala. Ca o alternativa, malationul 0,5% necesita prescriptie medicala si poate sa nu fie la fel de eficient. Agenti alternativi, cum ar fi lindanul 1%, care este mai toxic, si piretrinele cu piperonil butoxid, nu sunt ovicide si necesita o a doua aplicare o saptamana mai tarziu, pentru a distruge nimfele incubate. Lindinele moarte sau eclozate, care raman atasate de firele de par, pot sugera in mod fals o infectie activa. A fost raportata prezenta paduchilor de cap rezistenti la lindan. Dupa tratamentul cu insecticide a infestatiilor cu paduchi, parul trebuie pieptanat cu un pieptene cu dinti desi pentru a indeparta ouale de paduchi. Pieptenele si periile trebuie dezinfectate in apa calda la 65°C timp de 5 minute sau inmuiate in insecticid timp de 1 ora. Paduchele corpului poate fi indepartat prin imbaiere si prin aplicarea din cap pana in picioare a pediculicidelor topice. Vesmintele si lejeria de pat sunt deparazitate prin sterilizare termica intr-un uscator la 65°C timp de 30 de minute sau prin fumigare. Infestarea cu paduchi pubieni este tratata prin aplicarea pediculocidelor topice, cu exceptia infestarii genelor (phthirians palpebrum), care raspunde la aplicarea timp de 3-4 zile a unui strat de petrol lampant sau de unguent cu oxid galben de mercur 1%, de 4 ori pe zi timp de 2 saptamani.

PLOSNITA

O serie de plosnite adevarate - hemiptere din familia Reduidae produc muscaturi urmate de reactii alergice; aceste muscaturi uneori sunt dureroase. Plosnita de pat cosmopolita (specia Cimex) se ascunde in timpul zilei in saltele, in lemnaria patului si sub tapetul desprins de perete, iar noaptea isi ia masa de sange.Muscatura sa nu este dureroasa, dar persoanele sensibilizate dezvolta eritem, prurit si papule in jurul unui punct central hemoragie. Plosnitele nas-conic, denumite astfel datorita capetelor lor alungite, includ plosnitele asasin si plosnitele roata, care se hranesc cu alte insecte si inteapa fiintele umane numai pentru a se apara, si plosnita care saruta, care de regula se hraneste cu sange de vertebrate. Plosnitele asasin si plosnitele roata locuiesc in multe regiuni ale globului, incluzand sudul si sud-vestul Statelor Unite, unde sunt notorii pentru muscaturile lor dureroase. Muscaturile plosnitelor nocturne care saruta sunt nedureroase si apar, in grup, pe fata si pe alte regiuni expuse ale corpului. Reactia la asemenea muscaturi depinde de sensibilizarea precedenta si include papule sensibile si pruriginoase, leziuni culare si buloase, urticarie giganta, febra, limfadenopatie si anafilaxie. Triatoma infestans si alte specii de plosnite care saruta sunt vectorii parazitului Trypanosoma cruzi in America Centrala si de Sud si in Mexic, dar transmiterea T. cruzi la om de catre specii indigene din Statele Unite este extrem de rara. Intepaturile de plosnite se trateaza cu substante antipruriginoase topice sau cu antihistaminice orale. Persoanele cu reactii anafilactice la muscaturile de reduide trebuie sa aiba un kit cu epinefrina disponibil.

LIPITORILE

Lipitorile importante, din punct de vedere medical, sunt viermi anelizi, care se prind de gazdele lor prin falci taietoare chitinoase si extrag sangele cu ventuze musculare. Lipitoarea medicala, Hirudo medicinalis, este inca folosita pentru reducerea congestiei noase din jurul lambourilor cutanate chirurgicale sau din unele parti ale organismului care au fost reimtate. Aceasta tehnica este complicata de infectia plagilor, mionecroza si septicemia provocata deAeromonas hydrophila, care colonizeaza gulerasele lipitorilor disponibile comercial.Lipitorile acvatice ubicuitare care paraziteaza pestii, broastele si broastele testoase se ataseaza imediat de tegumentul fiintelor umane si sug cu aviditate sangele. Mai cunoscute sunt lipitorile de pamant (Haemadipsa), care traiesc in vegetatia umeda din padurile tropicale. Atasarea este de regula nedureroasa.Hirudina, un anticoagulant puternic secretat de catre lipitoare, produce o sangerare continua dupa ce lipitoarea s-a desprins. Vindecarea leziunii este lenta, iar infectiile bacteriene nu sunt rare. Mai multe specii de lipitori acvatice din Africa, Asia si sudul Europei pot ajunge in cavitatea bucala, nas si tractul urogenital, fixandu-se de suprafetele mucoase pana la nilul esofagului si traheei. Hemoragia poate fi intensa. Lipitorile care se ataseaza pe suprafetele externe sunt indepartate prin tractiune usoara, continua, care este grabita prin aplicare de alcool, sare, otet sau prin arderea la flacara. Lipitorile atasate pe suprafetele interne pot fi desprinse prin expunerea la gargare saline sau prin utilizarea forcepsului.

ACARIENI MICROSCOPICI

Larvele unor acarieni din familia Trombiculidae, care in mod normal se hranesc pe soarecii din locurile cu iarba sau acoperite de muschi din regiunile tropicale, subtropicale si (mai putin frecnt) in ariile temperate in anotimpurile calde, asteapta gazdele pe getatia joasa si se ataseaza de animalele sau de oamenii aflati in trecere, dupa care larva penetreaza pielea gazdei sale si etaleaza o structura tubulara in derm prin care aspira fluidele limfatice si tisulare. Acest „stilostom" este inalt antigenic si creste ca focar pentru aparitia unor papule extrem de pruriginoase, care pot aa 2 cm in diametru si care se dezvolta in decurs de cateva ore de la fixare la persoanele sensibilizate anterior la antigenul acarianului. Scarpinatul in mod invariabil distruge corpul parazitului care s-a prins de persoana. Aceste leziuni in general dezvolta o baza hemoragica. Senzatiile de prurit si arsura persista timp de saptamani. Rash-ul este cel mai frecvent la nivelul gleznelor sau in zonele acoperite, ,strans lipite de corp, care împiedică miscarile acarianului. Acestea sunt factorii febrei orientale in zonele tropicale si subtropicale ale Asiei; substantele repelante sunt utile pentru a preveni muscatura acestor acarieni.
Anumiti acarieni mezostigmatidici, care infesteaza cuiburile pasarilor si vizuinele soarecilor, se hranesc de la oameni atunci cand gazdele lor normale au fost mutate. Spre exemplu, se pot intalni episoade intense de dermatita insotite de prurit dupa inlaturarea gunoiului din casele oamenilor sau dupa plecarea porumbeilor care si-au facut cuibul intr-un aparat de aer conditionat montat pe fereastra. Alti acarieni, care infesteaza semintele, paiele, branza sau alte produse animaliere, produc uneori episoade similare. Acarienii care paraziteaza soarecele sunt factori ai rickettsiozei variceliforme in orasele din nord-estul Statelor Unite. Desi masurile sanitare previn in mod eficient rickettsioza variceliforma, inlaturarea gunoiului acumulat poate genera cresterea riscului de imbolnavire pe o perioada tranzitorie.
Diagnosticul dermatitelor produse de acarieni este puternic bazat pe prezenta unui istoric de expunere la o sursa de acarieni, deoarece artropodul de dimensiuni reduse poate scapa neobservat sau poate fi deja cazut sau indepartat din leziuni prin scarpinare. Antihistaminicele si steroizii topici sunt eficienti in reducerea pruritului produs de acarieni.Specia Demodex traieste in foliculii pilosi si glandele sebacee ale fetei si urechilor. Acesti acarieni, cu aspect asemanator viermilor, masoara pana la 0,4 mm in lungime si, cautati cu grija, pot fi gasiti aproape la toate persoanele. Par sa nu cauzeze nici o afectiune, desi densitatea lor este mare la persoanele cu acnee rozacee. Acarienii din praful de casa din genul Dermatophagoides infesteaza casele din toata lumea, traind pe mobile si covoare si hranindu-se cu epiteliile descuamate de la om. Expunerea la antigenii lor cauzeaza astm, rinita, conjunctivita si eczeme la persoanele cu alergie la praful de casa. Tratamentul consta in imunoterapie cu extracte de acarieni si interventii ambientale, cum ar fi a da cu aspiratorul frecvent si eliminarea covoarelor din dormitoare, pentru a reduce densitatea acarienilor.

 

sursa:http://www.proapicultura.ro