Moliile din familia Yponomeutidae

Această familie de molii cuprinde diferite specii din ordinul fluturilor (Lepidoptera), ale căror larve trăiesc în grupuri sub pânzele asemănătoare unor corturi, pe care le produc.

Aspect: în funcţie de specie, au 9-25 mm lungime; moliile sunt albe — gri; aripile anterioare prezintă nişte puncte negre şi sunt franjurate pe margini; aripile posterioare au culoarea gri; creştetul capului este acoperit cu peri aspri; pe cap se află ochii compuşi (ochi cu faţete); nu au ochi simpli (ocelii); omizile lungi de 15-20 mm sunt galbene şi prezintă nişte puncte negre.

Biologie: Perioada de zbor a moliilor se întinde din iunie până în august. Femelele îşi depun ouăle pe ramuri subţiri, sub un strat ocrotitor format din secreţii. După un timp de evoluţie embrionară de mai multe săptămâni larvele eclozează toamna şi iernează sub stratul de secreţii, care le protejează. La începutul anului omizile ies în cele din urmă şi încep să se hrănească cu mugurii şi frunzele pomilor fructiferi, pentru a-şi definitiva creşterea. În lunile mai şi iunie ele ţes nişte pânze albe şi dense, sub care se adăpostesc. La sfârşitul lunii iunie omizile, la adăpostul pânzelor produse, se transformă în pupe, învelindu-se într-un cocon. Moliile dau naştere la o generaţie pe an. Pânzele moliilor aflate în pomi fructiferi, dar şi în unele specii de foioase, servesc drept ascunzători de iarnă şi larvelor de fluturi cu abdomen auriu (Euproctis chrysorrhoea).

Răspândire: Moliile din această familie sunt răspândite în aproape toată lumea. Pot fi găsite în pomi fructiferi, cum ar fi pe mere, pere, prune, piersici, caise, gutui, cireşe şi pe alte specii de foioase precum gherghinul, cruşinul, salcia, porumbarul şi altele. Specii importante sunt molia frunzelor de măr (Yvonomeuta malinella) şi molia prunelor (Yponomeuta padellus).

Dăunător: Plantele atacate pot fi recunoscute din aprilie, când sunt vizibile omizile, care iniţial se hrănesc cu mugurii abia ieşiţi, iar mai târziu rod frunzele verzi, în continuare ele încep să lege frunzele cu pânzele pe care le ţes, pentru a le putea roade, până nu mai rămâne nimic decât nervurile principale. Pânzele sunt fixate cu particule de excremente. Deja din iunie pânzele pot deveni atât de întinse, încât să acopere crengi întregi şi chiar plante întregi. Din cauză că suprafaţa de asimilare a luminii se reduce, plantele devin vulnerabile din punct de vedere fiziologic şi nu se mai pot dezvolta, iar recolte întregi se pot pierde.

Prevenire: să fie atraşi prădătorii naturali ai cotarilor, precum viespile parazite din familia Ichneumonidelor, muştele din familia Tachinidae, păsările şi ploşniţele răpitoare. în perioada de iarnă, când se tund pomii, acestea trebuie controlate în vederea găsirii ouălor de molii, care, odată depistate, trebuie scrijelite de pe scoarţă. Plantarea gherghinului în livadă atrage molia prunelor.

Combatere: Omizile observate şi frunzele roase trebuie îndepărtate şi distruse. Pânzele trebuie tăiate cât mai repede posibil sau stropite cu un jet de apă puternic. înainte de formarea pânzelor, plantele pot fi stropite cu o fiertură cu săpun lichid de potasiu şi spirt, în general stropirea plantelor în perioada de proliferare este mai eficientă decât o stropire efectuată după aceasta, deoarece atunci omizile sunt protejate mai bine de pânzele lor.

sursa:http://www.daunatori.info