10 Mituri desfiintate despre daunatori

Top 10 Mituri Urbane despre dăunători

10.Albinele înţeapă o singură dată:  


Albinele mor, într-adevăr, după ce înţeapă oamenii, dar acest lucru se întâmplă deoarece acul lor are formă de cârlig şi rămâne blocat, ceea ce duce la desprinderea unei jumătăţi din abdomenul lor. Iniţial, acul albinelor a evoluat ca armă împotriva altor albine şi apoi a devenit o armă de apărare împotriva atacului unor mamifere. Acul albinei poate înţepa o altă albină şi se poate retrage în siguranţă iar albina rămâne în viaţă.   

9. Apa fiartă distruge furnicile:


Apa fiartă va ucide doar furnicile care sunt expuse. Apa se va răci înainte de a ajunge în centrul cuibului unde trăieşte regina şi unde se află toate ouăle, ceea ce înseamnă că furnicile vor începe iar să îşi facă apariţia.

8. Şoarecii iubesc brânza:



Fals! Şoarecii preferă alimentele cu un conţinut bogat de zahăr. Experţii în controlul dăunătoarelor recomandă untul de arahide, fructele uscate sau musli ca alternativă.  

7. Dacă “păianjenii cu picioare lungi” (Pholcus Phalangioides) ar avea chelicere mai puternice ar putea omorî:



Acest mit a apărut deoarece acest păianjen este cunoscut pentru faptul că poate ataca Văduva Neagră ceea ce înseamnă că veninul său este foarte puternic. Cu toate acestea, în cazul în care acest păianjen muşcă un om, nu îi va cauza mai mult de o iritaţie, nimic mai grav decât o înţepătură de viespe.

6. Cârtiţele sunt oarbe:


Există multe specii de cârtiţe, dar majoritatea nu sunt oarbe- ci pur şi simplu au o vedere foarte slabă. Majoritatea cârtiţelor îşi folosesc ochii doar pentru a identifica lumina  şi au mirosul şi auzul deosebit de dezvoltate pentru a compensa acest fapt. Dacă veţi examina o cârtiţă, probabil că veţi găsi cu greu ochii săi foarte mici şi protejaţi cu o membrană şi pleoape acoperite de păr.

5. Moliile adulte distru hainele:


Dacă aveţi doar molii adulte în casă, hainele dumneavoastră sunt în siguranţă. Găurile descoperite pe hainele dumneavoastră au fost cu siguranţă făcute de larvele acestora.

4. Gândacii de bucătărie nu pot trăi fără cap:


Acest lucru este, de fapt, doar parţial adevărat. Deoarece creierul gândacilor de bucătărie este răspândit în tot corpul lor, gândacul are nevoie de capul său doar pentru a bea apă. O femelă de gândac de bucătărie poate supravieţui fără apă câteva săptămâni , ceea ce înseamnă că tot atât timp poate trăi fără cap. Totodată, gândacii îşi pot ţine respiraţia pentru 40 de minute.

3. Şobolanii nu sunt igienici:


Depinde de şobolan! Şobolanii crescuţi ca animale de casă sunt chiar obsedaţi în ceea ce priveşte igiena lor, petrecând 60% din timp curăţându-se. Pe lângă asta, din moment ce sunt animale foarte sociale, se pot şi ajuta reciproc să cureţe acele locuri în care nu pot ajunge singuri.  

2. Puricii mor fără o gazdă:


Depinde de stagiul în care se află acel purice, dar în general, puricii sunt foarte buni la a supravieţui fără o gazdă. Ei pot rezista chiar într-un stare de hibernare în covorul sau în mobila unui  spaţiu nelocuit. Vestea rea( cea mai rea) este că, dacă puricii sunt forţaţi să îşi părăsească o gazdă, ei vor căuta şi ataca agresiv orice alte sursă de sânge-aceasta ar putea fi oricine vizitează o potenţială nouă casă care a fost infestată de purici sau un prieten al cărui animal de casă are purici.

1. Ploşniţele de pat se găsesc doar în casele sărace:


Aceasta este, din păcate, doar o dorintă neîndeplinită deoarece şi ploşniţelor de pat le place luxul şi în orice caz, ele vor trăi oricunde există surse de hrană-sânge uman. Hotelurile şi motelurile sunt deseori infestate de ploşniţe datorită numărului mare de oameni care trec pe acolo. În orice caz, nu există nicio legătură între curătenia spaţiului de dormit şi posibilitatea de a avea ploşniţe de pat. 

sursa:http://rentokil.com